Poezie Intoarcere

O tanara, demult odata

S-a reintors la Dumnezeu-

Recunoscand puterea-I mare

Si harul nesfarsit al Sau.



Si de atunci in a ei viata

O innoire a simtit.

Caci nu era fiinta-n lume

Pe care sa n-o fi iubit.



Pe-aceia care inainte

Sa-i vada in fata nu putea

De ura si de dujmanie...

Acum - pe toti ea ii iubea.



Vazu insa indurerata

Ca cei in care s-ancrezut,

Prietenii de-odinioara,

Ca s-o urasc-au inceput.



Caci ea, adeseori, cu dansii

Cand se-ntalnea in a lor sat

Ii indemna spre-o viata noua,

Spre-o viata fara de pacat.



Dar nimenea n-o lia in seama,

Ca e bolnava multi ziceau,

Ca e nebuna; bucuria

Pe fata ei n-o-ntelegeau.



Si singura asa lasata,

In camaruta ei de sus

Ingenunchea de tot zdrobita

Spre preaiubitul ei Isus,



Spre-Acela care mangaiere

Intotdeauna-i daruia,

Cand coplesita de durere

Pe nimenea nu mai avea.



Asa trecura multe zile...

credinta ei a tot sporit...

Si-n dragostea ei pentru Domnul

Purta un zambet fericit!



Durerea ce-i ramase mare

Erau parintii mult iubiti

Ce rataceau fara credinta,

In fapte rele adanciti.



...Si cand sosise ceasul-acela...

Cand invatase-a suferi,

Din partea lor o lovitura

Ca niciodata ea primi...



Era-ntr-o seara minunata

Copila-n fata prispei sta.

Si-ncepu cu glas fierbinte

Pe Dumnezeu a-L lauda.



Atunci se napusti afara

Batranul tata, furios -

Oprita fu din al ei cantec

De tatal ei necredincios.



"Te-am urmarit demult incoace, -

N-am vrut pana acum sa-ti spun!

Pierzi ore-ntregi in rugaciune

Crezi ca nu vad? Crezi ca-s nebun?



Raspunde, dar, vrei tot-nainte

Astfel de viata sa-ti petreci?

Ori intri iar in randul lumii -

Ori de la mine ai sa pleci!"



Si-o lacrima usor se scurse

Pe-obrazul fetei ce plangea...

Apropiindu-se de tatal

Raspunse celui ce-o privea:



"O, tata, eu tin mult la tine,

Si te-oi iubi necontenit,

Caci ca ai mei parinti in lume

Nu am pe nimeni indragit.



Dar mai presus de-acea iubire

Ce pe pamant o pot lega

Gasesc departe-n vesnicie

Credinta-n El de voi pastra!"



Cu rautate, insa, tatal

De hula lumii atatat

Din neincredere-n copila

Se hotari neaparat:



"Atunci pleca-vei chiar acuma!

In fata mea sa nu te vad!

De esti a mea, asculti de minde,

In Dumnezeul tau nu cred!"



Pleca din casa parinteasca

Cu o durere de nespus.

Incredintata insa-n Tatal

Si-n ajutorul Lui de sus.



Adanca noapte se lasase.

In sat lumina nu era

Numai de sus, din inatime,

O raza calea-i lumina.



Ajunse-n camp, acolo unde

Lucrase ani in sir de-a rand

Pentru-al ei tata; scumpu-i nume

Sa piara nu putea din gand.



Apoi, puterile-o lasara,

Genunchiul ei inca plapand

Se-apropie de iarba aspra

Taiata inca de curand.



"O Doamne, nu mai am ungherul

Din camaruta cea de sus

In care si in seara asta

Genunchiul jos sa mi-l fi pus.



Dar langa mine, eu aicea

Mai mult Te simt ca orisicand!

Te vad cum suferi pentru mine

La fel cu mine stai plangand!



Si Tu ai suferit odata

`Naintea mea pe-acelas drum -

Dar cat de mult iubit-ai lumea

Am inteles abia acum!



Plecata sunt doar catre Tine,

Odata sus in cer voi fi,

Dar cei ce azi ma izgonira

Cum vor petrece-n vesnicii?



O, Doamne, nu imi lua Tu viata -

Pe-ai mei nu pot sa-i parasesc

Decat atunci cand iti vor spune

Si ei, plangand, ca te iubesc!"



Si deodata brate calde

Ca niciodata o cuprind -

Cand ea se-ntoarse sa priveasca

Vazu parintii ei zambind.



"O, vino tu comoara scumpa

Ce nu-n de-ajuns am pretuit

Primeste-acum a mea cainta,

Ca-n fata Lui sa fiu primit."



"Nu-i camaruta ta aicea

si rece e pamantul jos;

Dar calde-s inimile noastre

Ce se-ndreapta spre HRISTOS"