Poezie PRIVIRI

Printre maldare de rele

Si prin rauri de necazuri

Intr-o viata marginita,

Plina de a lumii nazuri,

Imi inalt priviri spre stele

Si-mi reiau pacea pierita.



In regatul stelelor

Si in cerul cel de sus,

Sade pe un tron, in dreapta,

Un smerit de om, Isus.

El e rege-al regilor,

Caci a devenit cu fapta.



El, Isus, omul smerit,

Coborat-a pe pamant

Aducand cu El iubirea;

El ne-a dat al Sau Cuvant

-Dupa care a murit-

Ca ne-asteapta nemurirea.



Si S-a inaltat la cer,

-Dupa trei zile de moarte-

Pentru a le pregati locul

Celor ce sunt scrisi in Carte,

Sa nu fie vre-un stingher

Cand se va-implini sorocul.



De aceea, cand privesc

La tinutul cel inalt,

La imperiul lui Isus,

Ochii, cand spre cer ii salt,

Toate relele se-opresc

Si de liniste-s rapus.



Iar Isus, vegheaza-ntruna

-Dintre astrele ceresti-

Peste mine, peste toti.

Si tu, sus daca privesti,

La sfarsit vei lua cununa,

Caci atunci cand vrei si poti!