Poezie Cântă cocoşul...

Cântă cocoşu-n noaptea de tăgadă,

Un cântec trist ce macină şi doare,

Şi-ale regretelor fierbinţi plămadă

Dă naştere la starea de spovadă

Ţâşnind cu-ale căinţelor izvoare.



Cântă cocoşu-n noaptea lepădării,

Iar cioburile-aducerii aminte

Se strâng redând imaginea trădării;

Cântă cocoşul cântecul chemării

La hotărârile de dinainte.



Cântă cocoşul cântecul trezirii

În noaptea neagră de apostazie

Când lepădarea-i straiul omenirii;

Cântă cocoşu-n ceasul aţipirii

Şi cântul lui rămâne mărturie.



Cântă cocoşul, lumea aţipită

În noaptea lepădării de credinţă

Mai poate auzi vocea şoptită:

Vino la turmă, oaie rătăcită,

Întoarce-te acum la pocăinţă !



Cântă cocoşul, bezna se răreşte

Bătută în argint de raza lunii

Şi câte-o conştiinţă se trezeşte,

Câte un Petru, trist, se mai căieşte :

M-am lepădat,dar iartă-mă, Rabuni !



Cântă cocoşul răscolind memorii,

Zvâcnind în conştiinţe vinovate,

Şi cântecul care aduce zorii

Cheamă din negură lepădătorii :

Veniţi acasă, Domnul e-n Cetate



Amin

Vulcan, ian. 2008