Poezie Drum neumblat

Există o cărare neumblată

Un drum pe care numai gândurile merg

Dimensiuni prea veşnice. Şi-odată

În braţul lor, chiar visele se şterg.



(Pe-această cale aş fi vrut să-ngădui

Să mi se nască omul ce-a murit

Să-l cresc pirat, cu care apoi să prădui

Tezaurul ce l-am descoperit.)



Există-un drum pe care Unul singur

A mers, călcând atât de voitor,

Plecându-se-a atinge orice mugur,

În ochi cărând oftatul stelelor.



Călcând pe ea, s-a contopit cu calea -

Topaz, Lumină, Adevăr şi Nume

Înţărmurind în Sine însuşi jalea

Atoateneputinţelor din lume.



Apoi curgând spre sfinte iar tipare

Ne-a dăruit albastrul veşniciei.

Doar carnea respirând înverşunare

Dezmiardă pulberea vremelniciei.



În pasul Lui, pe calea neumblată,

Nu mai sunt lut ciuntit de neputinţă.

Aripi de vultur mi-au crescut! Şi-odată

Voi trece-n Rai învins de biruinţă.