Poezie FOCUL NUMIT IUBIRE

FOCUL NUMIT IUBIRE



Osea 12:6 „Tu dar, întoarce-te la Dumnezeul tău,

păstrează bunătatea şi iubirea,

şi nădăjduieşte totdeauna în Dumnezeul tău."



Suflete pustiit şi amorţit sub blestemul păcatului,

La tron, în cer ţi s-a pregătit salvarea prin mântuire.

Cuvântul întrupat, născut Agape, a dat curs harului

La cruce, răstignirea a semnat cu sânge a ta izbăvire.



Durerea inimii frânte, potolită şi stinsă-n Mântuitor,

Eliberată, alungă noaptea efemeră a negrului pustiu.

Bulgăre de lut însufleţit, zi de zi prinzi aripi de zbor,

În credinţa ce îţi e speranţa, că de azi veşnic eşti viu.



Zbuciumul vieţii găseşte odihna-n zorii dimineţii,

În diadema mărgăritarelor din picături de sânge,

Dintr-o iubire nemuritoare, Agape a Divinităţii,

Revărsată peste inima care, în căinţă se frânge.



Moartea cu mânie tresărind, cînd o simţi venind,

Nu te mai temi de ea, deschis e orizontul vieţii,

Speranţele tale din iertare cu totul se desprind

Şi scutură întunericul, să mijescă zorii dimineţii.



Credinţa mai presus de-nţelepciunea omeanescă

E tainica tărie ce-n lut schimbă modul de gândire,

Şi-i dă putere gigantică-n rugăciune să dezlipească

Nefolositoarele gânduri, aprinde focul numit iubire.



Şi se revarsă tăcută lumina diafană, ca o lucire

Pătrunde pânâ-n adâncuri ce par de nepătruns,

Trezeşte omul păcătos din a păcatului amorţire

Şi pune-n mişcare timpul pocăinţei, tainic ascuns.



Cuvântul semnează pentru vecie actul de înfiere,

Şi omul devine prin înfiere, fiu de Dumnezeu.

La cruce moartea e învinsă, cu putere de-nviere

Viaţa veşnică triumfă, prin iubirea Lui Dumnezeu.



Amin!