Poezie Vino, Doamne!...

Vino, Doamne!...



Oh! Vino Doamne, vino mai de grabă

La poporul Tău, ce mereu se-ntreabă,

Când v-a fi venirea, pe-al cerului nor

Înconjurat de îngeri, mii de mii, in cor?



Geme-azi şi suspină, de urâciuni multe

Copiii Tăi sinceri ce vor să Te-asculte,

Zilnic varsă lacrimi pe-altarul cel sfânt

Când de strajă stau veghind la Cuvânt.



Sus pe ziduri sună, ca cetatea-ntreagă

Al trambiţei sunet, clar toţi să-nţeleagă;

Viaţa să şi-o scape, alergând prin fugă

Găsind adăpostul, doar în simpla rugă.



Oh! Vino Doamne, cei trudiţi aşteaptă

Să-mplineşti Cuvântul profetic în faptă,

Şi să-nchei lucrarea, în planul mântuirii

Ducând pe om iarăşi, în culmea fericirii.



Când viaţa eternă din nou s-o cunoaşte,

Când Edenul scump, îl vor recunoaşte,

Ca patrie-a lor scumpă, pentru veşnicie

Vor exprima mulţumirea-n plină bucurie.



Prin cântări de laudă, Te vor preamări

Şi-n imnuri preasfinte-n cor vor glăsui,

Despre-a Ta iubire, cum sus, la Calvar,

Te-ai pus Garant viu pe cruce prin har!



Flavius Laurian Duverna

19 ianuarie 2008