Poezie Închinare (8)

Dacă eşti vrednic de închinarea mea

Şi în loc să fiu supărat pe Tine

Mă bucur şi cânt.

E pentru că Tu cel înălţat,

Te-ai smerit, şi Dumnezeu cum eşti Tu,

Te-ai făcut om pentru mine.



Dacă lipsit de toate şi neavând nimic

Mă bucur în fiecare zi de lumină,

Şi inima-mi goală o schimbi în inimă plină.

E pentru că Tu cel bogat

Ţi-ai împărţit bogăţia cu mine,

Praf în sandale şi cuie ţi-am fost

Tu mi-ai răsplătit răul cu bine.



Dacă rătăcit cum eram

Cărările drepte îmi sunt iar sub picioare,

E pentru că Te-ai coborât în întunericul meu

În haosul lumii obscure.

Orbită îmi eşti pentru praf cum sunt eu

Fericit mă arunc înainte.

Nu mai pot rătăci! Acum ancoră am

Un Cuvânt ce nicicând nu mă minte.



Dacă răzvrătit cum am fost, Tu nu mi-ai pus

nici lanţuri la mâini nici butuci la picioare.

E pentru ca mâinile să le ridic către cer

În inimă să am, şi pe buze cântare

Poarte-mă paşii prin umbre şuvoi

Să buchisesc în adâncuri ai vrut,

Ca să ştiu ce înseamnă ’nchinare.