Poezie răstignire

Un fior străbătu întregul pământ şi-l făcu să se cutremure.

Cerul şi-a închis ochii, şi sub pleoapele lui imense s-a făcut întuneric;

hoinărind agitat încoace şi încolo Vântul sfărâma pietre între degetele lui osoase

iar

durerile lungi împungeau muşchii bătuţi

cu coarne de taur.

Gâfâind, omul şopti printre dinţi:

‚Unde eşti?

Mi-e sete!’

Prin întunecimea amiezii se cernu mărunt o singurătate adâncă,

Iar pământul se cutremură iarăşi.

În ochii speriaţi a celui din stânga ciocănea cu cruzime un corb

de parcă cu aripe negre moartea dând târcoale

Bătea la uşă.