Poezie daltuire

An după an am văzut răsăritul şi apusul de soare

Ca un nou început.

Am privit în imensa şi multa vâltoare

Cum timpu-şi omoară şi clipă şi-avut.



În depărtare se-aude un zgomot

Frântură de piatră lovită de vânt.

E muzica dălţii, e piatra ce geme

ştiind că primeşte o nouă alură, o nouă menire,

Cu tot alt statut.



Şi muzica lină-mi pătrunde fiinţa

Şi-mi zguduie viaţa până-n temelii.

Căci piatra ce geme şi dalta ce cântă,

O odă-mi închină,

Şi-a vocii rugină s-o schimbe doreşte

În largi simfonii.



Un bloc de granit ce-l roade clipita

Un suflet diform, ca un plod fără chip.

E blocul de piatră în pieptu-mi de stâncă

Ce ţipă-n dureri,

Între-a fi şi-a nu fi!