Poezie Alegeri

Vine-o vreme când fiecare tre` să plece

Să lase casă, leagăn părintesc.

Să îşî întindă aripile

Să îşî ia zborul,

Să îşî asume riscul nebunesc

De a trăi prin propria putere,

De-a dărui din propriul avut,

Spre a simţii în piept acea plăcere

Privind în lume ca un nou născut,

Că-i e superior, măcar o clipă.

Că are-nţelepciune!

Şi nefiind decât un bob de praf,

Înţelepciunea cea de sus venită

Îvinge forţa mării, şi-o subjugă

Iar forţa ei, în loc să îl distrugă

Îl poartă-n lumea largă,

Pas cu pas.



Vine-o vreme, trece-o vreme,

Şi alta-n locul ei răsare iar.

Iar in vârtjul clipei efemere

Învaţă ca să pleci când timpul cere,

Şi-nvaţă ca să stai când tre` să stai.



Privind la vremea ce mi-e dată mie,

Dorinţa ce in inimă-mi găsesc

E să nu pierd acea înţelepciune;

De-a ştii când tre` să tac

De-a ştii când tre` să plec.

Şi tot ce-aleg, s-aleg cu bucurie

Căci ce-am ales rămîne neschimbat.

Şi clipa ce ma poartă să mă crească

Cînd e să râd, să râd ca un copil,

Şi-atunci când e să lupt, să lupt ca un bărbat!