Poezie rost

Ascuns în umbră, pe sub frunzele existenţei mele

Abia sunt zărit de unii,

Iar alţii habar nu au că trăiesc,

După cum nici eu nu ştiu cine şi unde sunt ei.

Deşi au trecut multe zile

Şi nimeni nu a luat seama la tăcerea surdă a strigătelor mele,

Cineva m-a vegheat din înalt.

Mi-a dat soare,

Şi apă şi umbră,

Iar la timpul potrivit şi-a întins mâna

Şi m-a cules pentru Sine.

...toate acestea le-am învăţat de la o căpşună...

Şi dacă nici un alt rost nu ar avea trăirea mea,

Bucuria Celui care m-a crescut

M-a găsit,

M-a cules,

Ar fi suficientă pentru ca existenţa-mi

Să fie plină de rost şi fericită.