Poezie Cuvântul (2)

În carul tău, cuvântule viteaz,

Muritorii îşi poartă fructele eterne

Coapte-n tăcere, culese-n extaz,

Din ramuri străvechi sau moderne.



Sunt fructe care hrănesc pământul

Dar ireversibil îl părăsesc, totodată.

Ce mare mister eşti Tu, CUVÂNTUL

Care mă reprezinţi în lumea cealaltă!



Când se va deschide Cartea cuvântului

A gândurilor şi cugetărilor mele

Acolo, în diamantina Sfânta Sfintelor,

În liniştea bisericoaselor stele,



Când va fi slobozită aroma fructului

Dăruit celui mai flămând însetat

De mine, dăltuitorul cuvântului,

Isprăvnicia căruia mi s-a dat,



Ce voi spune culegătorului meu –

Îngerul ce va derula filmul buzelor

Film disipat în căuşul lui Dumnezeu

Ca şi huietul mut al frunzelor?



Faţă în faţă cu eu, descojit

De pătimitoarea carne hulpavă

Ce-am dorit

Ce-am gândit

Ce-am rostit

Ce-am rodit

În slavă

MIERE-mi va fi

sau OTRAVĂ.





12 ianuarie 2008