Poezie Fecioară înțeleaptă (1)

Fecioară înţeleaptă cu candela aprinsă

Ce trează-aştepţi într-una pe Mirele slăvit

Se lasă înserarea pe faţa zilei stinsă

Iar faţa Lui slăvită nici azi n-a răsărit.



Pe cerul larg răsare puzderie de stele

Frumoşii Lui luceferi răsar în lung şi-n lat

Dar nici în seara asta nu vezi venind prin ele

Luceafărul iubirii şi Soarele-aşteptat.



Se-ntinde ca o mreajă a somnului ispită

Lumina să ţi-o stingă, vegherea să ţi-o ia

Dar suflet alb, păstrează-ţi nădejdea neclintită

Căci lupta aşteptării curând se va-ncheia.



Cu candela credinţei aprinsă, o, fecioară

Rămâi spălându-ţi ochii prin lacrimi de-orice fel

În haina curăţiei, frumoasa ta comoară

Aşteaptă cu răbdare pe-al slavei dulce Domn.



Veghează, mai veghează, mai sufere o clipă

În candela sleită mai toarnă-ţi untdelemn

Vor trece toate-acestea, vor trece-aşa de-n pripă

Cum n-ar fi fost vreodată, când El va face-un semn.



Dorm toţi? - O, nu-i nimica! - tu rabdă şi veghează

Plângi mult? - e grea vegherea, El ştie tu cât plângi

Dar iată Răsăritul, cum tot se luminează

Şi-obrazul tău cu lacrimi în slavă ţi-l răsfrângi.



Răsare faţa dulce a Celui care vine

Iar Harul într-o clipă pe veci te-a mângâiat

- Cu ce cununi măreţe de sori şi stele pline

Îţi va-mbrăca El faţa ce-a plâns şi-a privegheat!