Poezie Nimicuri

Sunt un rau ce curge-n continu,

Pe unde apuc si ma duce cursul,

Ma lovesc de pietre dar nu simt durerea,

Iar stancile ce-mi stau ]n cale le sfaram.

Merg mereu fara incatare,

Fug de mine, credca?

Merg pe acelasi drum fixat de nu stiu cine,

Pe acelasi drum pe care doar eu sunt stapan.

Sun un rau ca sunt casa pentru multi,

Amintiri dureri si bucurii,

Se transforma-n pesti si tot ce adapostesc.

Dar desi nu ma tem de nimic,

Cat curg pe cursul meu,

Ma cuprinde frica cand imi parasesc cursul meu,

Si-naltul mai mare ma vars,

Si tot asa ma vars pana devin un nimic,

Din rau in rau devin tot mai mic,

Si-n mare intrun final devin un nimic.

Apa raului e imaginatia mea,

Iar ce traieste in ea amintirile mele de zi ci zi,

Apa ce le mentine vii pe toate,

Dar si ea se pierde printre atate visuri,



Si toate raman niste nimicuri...