Poezie Nadejdea mea

Nadejdea mea



Inima-i asa de rece si sufletul e sloi de gheata,

Buzele-mi de plumb, iar ochii-nvaluiti in ceata

Desi mainile-mi sunt fara vlaga si genunchii ca de ceara

Nadajduiesc ca in curand vedea-voi Soarele de primavara !





Doamne, glasul mi-e de fum iar rugaciunea de pamant

Pasii-mi sunt timizi, zborul mi-e rapus si frant...

Desi inaintarea-i grea prin bezna neagra de bazalt,

Nadajduiesc ca voi locui cu Tin’ pe Muntele-Ti Inalt !





Ceru-i de arama si florile-s lipsite de culoare...

Rasaritul nu se-ntrezareste, iar zambetul ma doare

Desi lacrima-mi se frange-n geana si-ntunericul ma impresoara,

Nadajduiesc in Tine Doamne, ca Tu porti a mea povara !





Durerea-mi mistuie launtrul si strigatul mi-e mut,

Iar fiinta-mi se-nconvoaie sub greutatea cortului de lut,

Cine ma va izbavi de acest trup de moarte, oare cine ?

O Doamne Dumnezeul meu, eu nadajduiesc numai in Tine !





Sunt doar tarana, dar privesc cu dor albastrul de senin

Si ma-ntreb in taina, cand ai sa vii Isuse dupa min’ ?

Sunt un strop de roua-n Soare, dar privesc spre vesnicii,

Inspre ziua revenirii Tale, cand in nor ma vei rapi !

~Amin~