Poezie Viscol şi foc

În noaptea-ngheţată sub falduri de lună

Beteală tăioasă ţesută în ger

Nămeţii porniţi într-o cursă nebună

Se-nalţă cu dalbele cuşme spre cer.



Cu şuier sălbatic, venind de aiurea

Porneşte un viscol sonor şi tăios

Trosneşte sinistru şi geme pădurea

În noaptea de gheaţă cu plâns dureros.



Vacarmul cu urlete lungi se-nteţeşte

De haite flămânde de lupi fioroşi

Şi groaza din noaptea de iarnă tot creşte

Din biciul de viscol şi dinţii tăioşi.



E noapte, e viscol şi nicio cărare

Sunt lupi, şi nămeţi, şi e gerul cumplit

Speranţa se-aprinde atunci când apare

În zare o casă, adăpostul dorit.



În casă e cald şi miroase a pâine

Miroase a pace, a zâmbet, a vis

Miros de speranţă în ziua de mâine

E viscol afară, dar uşa s-a-nchis.



În noaptea de patimi întinsă pe lume

E beznă, e iarnă cu viscole reci

Ispite în haite te strigă pe nume

Voind să te muşte, să te piardă pe veci.



Dar este o Casă aici, de-nchinare

Cu uşa deschisă oricărui drumeţ

O Casă a laudei, o Adunare

Cu vatra încinsă pentru orice dezgheţ.



În Casă miroase a Rai şi-a iertare

Miroase a duh de-nchinare, mereu

Păşeşte din viscol, acum, spre salvare

Te-aşteaptă în prag, iubitor, Dumnezeu.



Vulcan, 4 ian. 2007