Poezie IOAN

 Ioan, tu, ucenic iubit

Mai mult decat ceilalti, se pare

Desi-ai fost ,poate cel mai mic

In dragoste, esti cel mai mare.



 Caci numai tu ti-ai aplecat

In clipele de partasie

Capul pe pieptul minunat

Al celui ce era din vesnicie.



 Doar tu, simtit-ai cum batea

In pieptu-I, inima Lui sfanta

Si dragostea-I, te patrundea

Si-ai inteles ce El cuvanta.



 Tu ai simtit suflarea Lui

Si te-ai atins cu reverenta

De-ntruparea Cuvantului

Din care toate-au luat fiinta.



 De-aceea ai putut sa lasi

Noua, celor din Laodiceea,

Urmele sfintilor Lui pasi

Care umblau prin Galileea



 Sa mangaie in intristare,

Pe morti sa-i cheme la viata

Bolnavilor dand vindecare,

Celor pierduti, o noua viata.



 Cu El ai fost si sus pe munte

Atunci cand Sfantul Dumnezeu

A zis:"De El s-asculte-ntreaga lume,

Acesta este Fiul Meu!" 



Cu El ai fost si cand plangea

Si se ruga in Ghetsimani

 Cand chinul era partea Sa

Si cand L-nconjurau dusmanii.



 Tu n-ai putut sa-l parasesti

Nici cand pe cruce, sus, murea

Si te-a lasat sa ingrijesti

De cea care-a fost mama Sa.



 Dat primu-ai fost si-n ziua cand,

Plin de speranta si durere

Ai alergat pan-la mormant

Sa ne dai vestea de-nviere.



 Voi, fratii mei,care purtati

Ca si Ioan, frumosul nume,

Cat veti trai, sa nu uitati

Sa semanati cu El in lume.       Amin