Poezie Glasul divinitatii

„ Ți-a fost viața tristă; Știu!

Doar cu lacrimi te-ai hrănit,

Dar de astăzi mai ești viu,

Tu să știi că te-am iubit.



Ai avut zile amare,

Și ai fost nefericit,

Dar gîndește-te o clipă,

Cît de mult am suferit.



Cînd la Golgota pe cruce,

Pentru tine am murit.

Viața în dar ca să-ți dau,

Să-ți arăt că te-am iubit.



Rămîi la poala Crucii Mele,

Să poți simți Cerescul har.

Cum curge-n viața de ruină

Din dragostea-Mi fără hotar.



Chiar de e greu, tu vei învinge

Orice negură vei străbate

Lumina ta nu se va stinge,

Nici chiar în cea mai neagră noapte...



Adesea ne-ntrebăm și nu-nțelegem

Cum poate Dumnezeu ca să privească,

Cînd suferă copilul Lui în lume

Prin dreptatea Sa dumnezeească?



În acest fel ne crește Dumnezeu puternici

Astfel trecîndu-ne prin ariște, furtună,

Ca slujitori smeriți să fim în toate,

Destoinici pentru orișice lucrare bună”.