Poezie Pietre vii

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 70
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/17566-pietre-vii]Pietre vii[/url]

“Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.” (Efeseni 2:22)



Găsim în Cronici vremea glorioasă

Dintr-un trecut ce-l evocăm mereu,

Când Domnului I s-a zidit o casă

Strălucitoare şi maiestuoasă,

O casă Numelui lui Dumnezeu.



Se construia cu-atâta armonie

Că pietrele se-aliniau, cuminţi,

În strai de cedru şi de veşnicie

Şi-n lemn, sculptaţi cu multă măiestrie,

Prindeau parcă viaţă colocinţi.



S-au înrolat să întregească lotul,

Şi lemnul de măslin şi chiparos

Şi-apoi s-a-nveşmântat în aur totul,

Iar când în Templu s-a adus chivotul

S-a coborât şi slava-ntr-un nor gros.



Când jertfa s-a adus ca închinare,

Ca drum înspre etern din efemer,

Pământul căuta spre înălţare

Iar cerul îi venea-n întâmpinare

Căci focul pe altar venea din cer.

***

Dar a venit şi crucea dintre ere

Cu-ai mântuirii ai speranţei zori

Când Mielul profeţit, dus la tăiere,

A fost jertfit, o jertfă care cere

În duh şi-n adevăr închinători.



Cu Mielul sfânt, cu Piatra lepădată

Suntem zidiţi şi noi, ca pietre vii

Într-o clădire bine închegată,

Un Templu sfânt, o Casă minunată

Pentru Părintele din veşnicii.



Aliniaţi la Piatra unghiulară,

Având în zid un rost, având un loc,

Să dăm lumină lumii de afară

Iar pentru jertfe, ca odinioară,

Să-I cerem Domnului din ceruri foc.



Amin

Vulcan, 21 oct. 2009

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Pietre vii | Salvatorul.ro
meniu prim
Lăudaţi pe Domnul! Cântaţi Domnului o cântare nouă, cântaţi laudele Lui în adunarea credincioşilor Lui!