Poezie balada cavalerului rătăcitor

Ce povestesc acum,s-a întâmplat demult,

în vremuri dureroase când

era doar noapte pe pământ.



Un cavaler bătrân,

- cum mulţi,aproape toţi erau pe-atunci:

fără stăpân,murdari,rătăcitori-

ce-şi târa sufletul pustiu

prin noaptea dintre două nopţi,

jurând că-i mort,minţind că-i viu,

plângea ştiind că e târziu,

că nu mai are timp,că-i rândul lui să moară;

şi nu ştia ce va urma:

o altă noapte? un alt drum obositor?

alte-ntrebări? oare-o să doară?



Din lacrimile lui fierbinţi,

căzute pe pământul rece,un abur fin s-a ridicat

şi pentru prima oară,de milenii

uşor,noaptea s-a luminat.



Bătrânul cavaler a-ngenuncheat.



O voce din lumină i-a vorbit:

-Să nu te temi,pentru că am veşti bune.

"Eu,Hristos,sunt Uşa.

De intră cineva prin Mine va fi mântuit;

va intra,va ieşi şi va găsi păşune"

"Eu sunt Învierea şi Viaţa.

Cine crede în Mine va trăi chiar dacă a murit.

Crezi lucrul acesta?"



Bătrânul cavaler plângând s-a ridicat:

- Da,Doamne,cred!La Tine vin şi eu.

Tu eşti Hristosul,eşti Fiul lui Dumnezeu!



Încet,Lumina L-a învăluit,L-a mângâiat

şi-n pace totul s-a sfârşit.



Un corb cu fracul şifonat văzuse toată scena

şi-acum plana înveselit

şi peste lume arunca parfumul Veştii Bune:

- Să ştiţi cu toţii că,pentru un credincios,

Moartea nu-i moarte,

moartea-i îmbrăţişarea lui Hristos!



Amin.