Poezie Creştini după Evanghelie (2)

CREŞTINII DUPĂ EVANGHELIE (2)...



Ei merg pe căile cerute

De Codul sfânt, de Dumnezeu

Când vin durerile acute,

Când mulţi sunt spinii pe traseu

Dovadă dau că nemurirea

Le-a afectat, pe veci, trăirea.



Păşesc pe trepte spre Cetate

Şi nu cârtesc când vin furtuni

Ei ştiu că sfânta demnitate

N-are în ea întinăciuni

Au renunţat la faima lumii

Şi la poveţele minciunii.



Emblema lor e pocăinţa

Nu firma afişată sus

Când vine valul, suferinţa

Ştiu ce-mpăratul lor le-a spus:

„În lume veţi avea nevoi

Dar îndrăzniţi! Sunteţi eroi!”



Ei nu-s creştini doar când seninul

Se-arată în splendoarea sa

Ci şi atunci când vine chinul

Sau ne-mplinirea, vreme grea.

Chiar de cărarea e abruptă

Ei stau, neabătuţi, în luptă.



Fac parte din confesiunea

Ce e ştiută-n lung şi-n lat?

Nu-i relevant; ci misiunea

De care ei s-au ataşat

A omorât în ei orgoliul,

Nu au credinţă de fotoliu,



Ci înţeleleg s-aplice-n trai

Principiile Cărţii Sfinte

S-au ataşat de-acel alai

Ce nu se-nfrică de morminte

Din ei candoare se revarsă

Slujirea lor nu e o farsă.



Prin Duhul ei înaintează

Spre ţinta pusă tot de El

Şi din traseu nu deviază

Ştiind ce-a zis divinul Miel

Aceşti creştini nu-s de paradă

Splendori cereşti ei o să vadă.



Viaţa lor e încântare

Pentru Acel ce i-a creat

O, ţine-i, Tată, pe cărare

S-ajungă-n plaiul luminat

Eşti pentru ei Ocrotitorul,

Păstorul blând şi Viitorul.



25 Septembrie, 2009