Poezie Vrednic de incredere

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 83
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/17598-vrednic-de-incredere]Vrednic de incredere[/url]

VREDNIC DE ÎNCREDERE...



De-ncredere eşti vrednic

o, Tată Creator

Ne închinăm fierbinte

şi-n veci îţi dăm onor

Vibrează-n noi dorinţa

de a trăi plenar

Şi-n părtăşii cu sfinţii

şi-n locul solitar.



Eşti vrednic să ne punem

speranţa noastră-n Tine

Prezenţa Ta oricând

ne scapă de ruşine

Nicicând dezamăgire

nu ne-ai produs – nicicând!

Urma-te-vom pe cale

oriunde şi oricând!



Ştim că din Tine vin

daruri desăvârşite

Şi c-ale Tale legi,

nicicând, nu-s depăşite

Nu-i nici o îndoială:

eşti ce ne spui că eşti

Pe toţi aleşii Tăi,

cu drag, îi ocroteşti.



Simţirea şi gândirea

în care ai pătruns

Ne spun că-n faţa Ta

nimic nu e ascuns,

Că vrednic eşti tot timpul

de-a noastră închinare

Căci ne inunzi mereu

cu binecuvântare.



Te credem pe cuvânt:

până-n prezent în viaţă

De-atâtea ori ne-ai scos

din labirint, din ceaţă

Ai dovedit iubirea

cu mii de intervenţii

Când cu necaz, nevoi

veneau spre noi curenţii.



Ne-au atacat ispite

şi valuri ne-au lovit

Dar absolut din toate

ne-ai scos, ne-ai izbăvit

Să apelăm la alţii

ar fi o nebunie

Ne eşti refugiul sigur

când vine vreo urgie.



Convingerea profundă

ce locuieşte-n noi

Ne dă o perspectivă

a vieţii de apoi

Trăim cu siguranţa

că şi de-aci ’nainte

Ne vei călăuzi

spre sfintele incinte.



De-ncredere eşti vrednic

acum şi-ntotdeauna

Ştim Tată Creator

că vom primi cununa

La vremea hărăzită

ştim că ne vei muta

În Patria Luminii,

în toată Slava Ta.





29 August, 2009
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Vrednic de incredere | Salvatorul.ro
meniu prim
O minune e orice zi!