Poezie Tăceri sigilate

în inimă mi-a-nmugurit un munte

pădurile întinse de brazi îi umflă plămânii

zilele se învârtesc în jurul lui

într-un anumit fel

nopţile ca nişte zaruri se rostogolesc apoi

intrinsec peste pajişti



turmele întâmplărilor nu sunt de capul lor

Păstorul cel bun le duce la ape

le veghează neliniştile şi le paşte în

povăţuirea divină



aici nu e criză ecologică

nu sunt incendii zurbave

iarba creşte chiar în cochilii

împreună cu melcii



dacă ai putea să-i pătrunzi înflorirea

muntele meu înmugurit pe aortă ţi-ar

destăinui ecoul cascadelor de tăceri

sigilate în rugi

şi epistole