Poezie scrisoare către fiul Meu

Te ştiu de când erai doar o idee,

de când erai o mică sămânţă de lumină.

E-atât de mult de-atunci...

Atunci dormeai învăluit în curcubee

şi străluceai în Mine,căci n-aveai nicio vină.



Eu Te-am plantat în pântecele mamei tale

şi-n pântec,Eu cântec de leagăn Ţi-am cântat,

şi îţi plăcea atât de mult...

cântai şi tu cu inima ta moale

şi printre vise mă iubeai cu gândul tău curat.



Te-am urmărit crescând şi Te-am văzut

orb,plin de răni şi speriat cum rătăceai

şi M-a durut atât de mult...

şi şchiopătai...şi mai mult M-a durut...

Te-am auzit cum printre dinţi Mă blestemai.



Însă când te-am văzut distrus,căzut,zdrobit,

în lanţuri cum mureai învins de rău,

atât de mult Eu Te-am iubit,

C-am vrut să mor în locul tău

şi-n locul tău,ca să trăieşti,Eu am murit.



Te văd acum,curat,iertat,cum te-odihneşti

şi fericit, în suflet lăcrimezi

şi-atât de mult tu Mă iubeşti...

şi-n jertfa Mea atât de tare crezi

că în credinţă,pentru Mine-ai vrea să te jertfeşti.



Acum,păstrează calea-ngustă către casă.

Ştiu că-i abruptă,ştiu că e grea,însă

atât e de frumoasă...

Iar Eu îţi spun văzând privirea-ţi plânsă:

Mi-e dor de tine,fiule...Te-aştept acasă.