Poezie Cu cat te zbati

Cu cat te zbti



Cu cat te zbati mai mult sa stai,

Cu-atat pierzi dreptul catre rai.

Inconstient de ce-ai facut

Si-ai fost mereu nehotarat.



Cum pare lumea la-naltime

Ca musuroiul pentru tine.

Si diferenta este mare

Ea nu sta-n asemanare.



Ci-ntr-o randuiala mica

La aceea harnica furnica.

Care stie rostul ei,

Nu se opreste pe alte cai.



Cararea strabate-n fata,

In fiecare dimineata.

Dar lumea-i ca un furnicar,

Ce sta si n-are un habar.



Nu poate stapani-ngamfarea,

Si ce aduce-n ea schimbarea.

Si chiar de sentimente-s date

Ele la cos sunt aruncate.



Privesc prin filele scripturii,

Dar sunt sclavii dezlantuirii.

Au tot ce vor in a lor case,

Dar nu primesc saraci la mese.



Vor ca sa fie drepti in sala,

Dar tot asa mereu insala.

Si nu se gandesc niciodata,

Ca vine o zi de judecata.



Deci n-are nici o calitate,

O lume plina de pacate,

Daca o privesti de sus,

Nu mai ai ceva de spus.



Si gandesti cu voce tare,

Mai bine-o furnica mare.

Care stie sa traiasca,

Sa stranga si sa munceasca.



Pe cand omul, fara Domnul,

N-are pace, n-are somnul,

Nici in casa, nici afara,

Nu mai stie ce sa ceara,



Nu vrea sa vada cararea,

Domnul sa-si faca lucrarea,

Celui sfant ce-n adunare

Ne face astazi chemare.



Si are un scop ce-i pus

Sa ne duca in cer sus.

El spune acum din nou

Ce doreste Dumnezeu.



Amin