Poezie Astept (1)

Ivită luna dintr-un colț de nor,

Răsare parcă pentru prima oară

Iar eu astept să se strivească un dor,

Ca altul pe un cer al vieții să răsară.



Aștept un viu izvor, cu apă vie,

Din apa lui eu setea să-mi alin,

Să urc prin zare, sus în veșnicie,

Și-acolo stea eternă să rămîn.



Aștept raza de soare, cea din urmă,

În frumusețea ei să mă alint,

Să înțeleg că visul nu se curmă

Și-n așteptarea mea, eu nu mă mint.



De va veni vreodată fericirea,

Ce mîna voi putea ca să-i întind

Voi întelege atunci, că și iubirea,

Aduce “Împlinirea” așteptînd.



Voi întelege, atunci că Dumnezeu este iubirea;

Împlinire, pace și al vieții rost,

Iar din dureri, amar și lacrime vărsate,

Voi stoarce atunci al veșniciei adăpost.