Poezie Tristetea

TRISTETEA



*****

Tristeţea-n muţenie

Îşi strigă durerea,

Şi-n har de sfinţenie,

Îşi soarbe alinarea.



Un zâmbet o alungă

Şi face loc unui surâs.

Tăcerea-i gata să pângă,

În sughiţuri ca de râs.



O soaptă lină şi dulce,

Mângâie durerea tristeţii,

Veşnicia plătită la cruce

Aprinde făclia vieţii.



Întristarea de-o clipă

Erupe-n noian de căinţă.

Cuprinşi de-a Domnului aripă

Vibrează a noastră credinţă.



Tristeţea ascunsă-n tăcere,

Nu-şi curmă suferinţa,

De nu-ţi găseşti în Isus plăcere,

Şi nu-ţi întăreşti credinţa.



Suflete prins de tristeţe,

Priveşte la suferinţa Lui Isus,

Cum El, plin de blândeţe,

A iertat pe cei ce L-au străpuns.



Iertarea dă soarelui strălucire,

Şi-mpletită cu divina dragoste,

Te umple de sublimă fericire,

Şi uiţi tot ce-a fost pacoste.



Las’ să te-mbrăţişeze iertarea,

Zâmbeşte cu surâsul iubirii.

Şi-ai să vezi cum dispare-ntristarea

Pe undele divine ale mântuirii.



Amin!