Poezie Vremea rătăcirilor

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 74
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/17682-vremea-r-t-cirilor]Vremea rătăcirilor[/url]

Rod sectanţii dintr-o vreme

Cum roade cariul dintr-un lemn

Şi lasă ca satana semn

Măcar acesta tot se teme:



De Dumnezeu, de Judecată

Şi de pedeapsa ce-o să vină

Ci ei se cred fără de vină

Şi-ntru osârdie curată



Despart cuvinte şi le-aleg

Din Biblia ce-o-nalţă-n sus

Şi tot proclamă un Iisus

Pe care nu-L mai înţeleg



Şi-aleg versetele din care

Ei scot atât: ce le convine

Şi se înalţă doar pe sine

Că ei n-au sfinţi în calendare



Dar Cartea Sfântă nu e plină

De reompense pe ales

Şi tot strecoară un eres

Frământăturii de făină



Ci pentru călcători: osândă

Mustrări, pedepse la tot pasul

Aicea li se-nmoaie glasul

Şi stau cu ochii-nchişi la pândă



Gavriil trimis de Dumnezeu

Pe Maica Domnului cinsteşte;

Cu ce atunci vă osebeşte

Purtarea voastră de-un ateu?



Ar scoate-un demon printr-o slugă

Din Cartea Sfântă ce nu-i place

Dar fuge când a prins să toace

La mănăstire pentru rugă



Căci mântuirea e-n biserici

Toţi ai satanei fug de ele

E plină lumea de sechele

Că nu mai au loc în americi!



Fugiţi de cruce, de tămâie

De ce-aţi pierdut sfintele taine?

De ce purtaţi străine haine

Şi care umple-vă de râie?



Ce libertăţi în plus mai vreţi

Când voi aduceţi doar sminteli

Şi prinşi de alţii cu momeli

Purtaţi otrava în peceţi?



Biserica e-a lui Iisus

În care nu vă văd intrând

Ci în afara porţii stând

Cu vorbe care le-aţi mai spus



Mai multă zarvă decât zestre,

Mereu tot mai săraci în rod

Că simbriaşii lui Irod

Dansează pururi în căpestre



Despre voi Apostolul a zis:

Cine nu-i de-al nostru, pleacă

La curţi străine să petreacă

Fiecare-n spate c-un abis



Decât să fiţi ai nimănui,

vă-ntoarceţi. Dumnezeu primeşte

Pe-acela care se căieşte

Şi-i ştie bine care sunt ai Lui!

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Vremea rătăcirilor | Salvatorul.ro
meniu prim
Dacă răbdăm, vom și împărăți împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, și El se va lepăda de noi!