Poezie Raspunsuri de la Dumnezeu

Sunt o multime de-ntrebari

La care oamenii nu-mi pot raspunde;

Dar de ma rog... primesc din cer puteri,

Ca sa priecep ce oamenii nu pot cuprinde.



De ce-am venit asa in asta lume?

De ce-am luat exact aceasta forma?

De ce ca firul vietii sa se curme

Cand viata pare si asa... o gluma?



De ce sunt oameni ce isi vand chiar viata

Pentru gunoaie, lucruri de nimic ce pier?

Si ma-ntristeaza gandul cum ca noaptea

Transforma totul in adevarat mister...



Cum intunericul patrunde chiar si-n inimi,

Punand pe fuga licarirea de speranta...

Cum teama-apare si ea-ndata

Amplificand tumultul de nelinisti.



De ce anii vietii par o clipa,

Ce lasa insemnate amagiri?

De ce ne avantam mereu in lupta

Si pierdem insasi tinta din priviri?



Intrebari cu care omul se framanta,

La care cauta sa le gaseasca sen...

Insa ei nu inteleg, si-ndata,

S-a sfarsit al alergarii mers.



Eu nu-nteleg, dar EL ISUS m-a luminat

Sa stiu ca am un scop in asta lume,

Caci pentru mine, CEL ce-a inviat

Lasat-a toate slavile divine...



Lasat-a tot ce a fost sus

Ca sa ma ia pe mine-n a LUI brate,

Ca sa ma tina l-al SAU piept mai strans

Si de iubirea LUI sa am eu parte...



De ce-am luat aceasta-nfatisare

E c-am un Mester Priceput,

Si tot ce sunt, nu-i doar o ciorna,

Ci rezultatul dragostei far' de-nceput!



O dragoste ce nu cunoaste margini

Si se arata zi de zi mai mult,

O dragoste ce m-a cuprins in brate

Chiar inainte de-a ma fi nascut.



Viata mi-a fost daruita de ISUS,

ca s-o traiesc in totul pentru EL;

Si-astept sa plec acasa sus...

Unde voi fi de-a pururea cu EL!



Si-am inteles ca oamenii se-nseala

Crezand ca viata se sfarseste-aici,

O!... daca-ar stii ca ii asteapta iadul,

Ar plange-ntruna, zilnic s-ar cai.



Iar intunericul de-i mare,

Pe mine nu ma poate nimici,

Caci am la DUMNZEU scapare,

Un Soare, ce etern va straluci!



Lumina SA patrunde-n inima-mi de piatra

Punand pe fuga orice intristare,

Si-atunci strig vesel cu-adorare:

"Slavit sa fie DOMNUL meu CEL MARE!"



Cu DOMNUL, anii vietii-mi par o clipa

Ce lasa-n urma un pamant strain,

Pentru-a pleca spre-o Slava prea divina

Fara vreun merit, ca sa o detin.



De-acuma, poate diavolul sa vina

Cu intristari in chip si fel,

Eu nu ma clatin, stau pe stanca

DOMNUL imi e supremul Tel!



EL sa-mi fie scut si paza,

Al privirilor suras,

Viata-mi fie continuata

Doar in voia LUI ISUS.



Iara eu, un ne-nsemnat,

Sa ii multumesc de-a pururi,

Caci cu dragoste-a lucrat

Ca sa fiu rapit la ceruri.

AMIN