Poezie Vestea buna (7)Vizualizări: 71
Scrisa: miercuri, 31 octombrie 2012 la 11:25:09 BBCode: [url=/poezie/id/17738-vestea-buna-7]Vestea buna (7)[/url]
VESTEA BUNĂ
Motto: Vrăşmăşie voi pune între tine şi
femeie, între sămânîţa ta şi sămânţa ei.
Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei
zdrobi călcâiul. Geneza 3 v.15
Vine de demult, din cartea Genezei,
Vine din Edenul pamântesc,
Vestea Bună, vestea minunată,
Că va veni din cer, un sol Dumnezeiesc.
------------------------------------------------
La împlinirea vremii, apare-o stea pe cer.
O rază de speranţă străluce-n Betleem.
Sosita Salvatorul întregii omeniri.
Mântuitorul lumii, Isus- Emanuel!
------------------------------------------------
El coborâ din slavă, să smulgă omenirea,
De sub povara grea a negrului păcat.
Să sufere pedeapsa ce noi o meritam,
Ca orice om din lume, să poată fi salvat.
-------------------------------------------------
Aceasta-i Vestea Bună, primeşte-o chiar acum.
Cât încă mai e har, cât Domnul te aşteaptă.
Acum Ţi-e Salvator, dar mâine nu se ştie.
Primeşte-L azi ca Domn şi scapi de judecată!
Amin
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primCând în inima ta locuieşte Isus, eşti la iubire predispus, când în inima ta locuieşte al tău eu, atunci te răzvrăteşti mereu, împotriva Lui Dumnezeu.