Poezie CRACIUNUL

Craciunul



Luca 19:10 „Pentru că Fiul omului a venit să caute

şi să mântuiască ce era pierdut."



Azi, e o zi a îndurării,

Zi de har, de bucurii.

Azi e ziua ce vesteşte,

Pe Cel ce ne mântuieşte.

Cerul cerne fulgi de nea

Şi steluţe de mărgea.

În văi, pieţe se aprind

Beculeţe mii sclipind,

Curcubeul despletind.



Mii de glasuri de copii,

Se-nalţă în cer zglobii.

Vibrează al lor colind,

În gingăşia lor vestind,

Naşterea unui Sfânt,

Într-o iesle pe pământ.

Plutesc steluţele de nea,

Sub viscolul ce le cernea

Îngreunându-le umblarea.



Noianul de zăpadă,

Se adună mai grămadă,

Peste casele împodobite,

Cu beteală-nvăluite,

În lumini de curcubeu

Tot aşa, de ani, mereu.

Şi aici şi peste hotare,

Sunt toţi în sărbătoare.

O naştere din fecioară,

A unui Sfânt ce are să moară

Pentru omul ce păcatu-l omoară.



E sărbătoare de Crăciun,

Aprinse-s beculeţe-n drum,

Totu-i alb şi e lumină,

Dar nu lumină ce lumină.

E o lumină artificială,

Sclipind în noapte cu sfială.

Omul în Mesia găseşte,

Mântuirea ce-L izbăveşte

De păcatul care-l robeşte.



Să vibreze inimile la aşa o veste,

Căci nu e o poveste,

Dumnezeirea s-a întrupat

Să salveze omul de El creat.

Ce din neascultarea a căzut,

Şi era pe vecie pierdut.

Dar iubirea Dumnezeiască,

Deschise o Cale să-l mântuiască,

O jerfă prin care să-l izbăvească.





Amin