Poezie Mai aproape...

Când ploi de gânduri

mă-ndrumă către cer

şi-mi cotropesc şi inima şi duhul

îmi cresc aripi şi învăţ să zbor

cu îngeri albi, ce străjuiesc văzduhul.

E-atâta linişte că poţi

s-o pipăi cu degete înfiorate,

atâta pace mă-mpresoară...

...şi peste poate,

mă simt purtat pe braţele

de Tată

şi văd ce n-am crezut că este,

niciodată.



Urme imateriale

îmi înfloresc înainte,

arătându-mi calea crucii,

calea de sânge,

calea de dragoste fierbinte.

Mână în mână cu cerul

învăţ să păşesc mai aproape,

mereu mai aproape,

de veşnicie...de Tatăl... de Fiul... şi de Duhul...