Poezie MANTAUA DE LUMINA

Imbracat cu stralucire

Este Domnul si-n privire,

Doar vapaie de iubire.

El e maretie.



Si isi poarta-n vesnicie

Straie de lumina vie.

Cerul ca p-un cort intinse

Si cu mainile aprinse



flacari. Gata-s slujitorii!

El din vanturi face solii.

A acoperit pamantul

Intr-o clipa cu adancul.



In vai, iata, sunt izvoare.

Printre munti curg si in zare

Pasari zboara inspre locul

Unde se sfarseste cortul.

.........................

Intorcandu-se-n cainta,

Sta un om ce-n neputinta

Astepta calauzirea

Celui ce-i ardea privirea.



Deodata-i sta in fata

Un cuvant ce prinde viata.

Prin credinta si il stiga:

- O, mantaua de lumina!



Totu-i limpede de-acuma.

Ce putere simte-n mana

Ce se lasa pe copila

Lui caci mila,



Ce-i prinsese neputinta,

Desfacuse-ncet o taina.

Si il dezbraca de-o haina

A durerii caci fiintei



Ce-i era atat de draga,

Mintii ii pusese staja

Chiar vrajmasul si cu grija

Se intoarse spre copila.



Lacrimile parca-s rauri

Ce il scalda-n biruinta.

A-nteles ca staruinta

Est-o fata a-ndurarii.