Poezie IONA (2)

Domnul a vorbit lui Iona, la Ninive l-a trimis,

Să vestească nimicirea, căci răutatea i-a cuprins.

Însă Iona a vrut să fugă şi spre Tars, el a pornit,

A plătit biletu-n grabă, în corabie s-a suit.



Domnul stârni o furtună, marea s-a învolburat,

Şi corăbierii-n dată, s-au temut şi au strigat.

Ei îşi aveau dumnezeii, la care se închinau,

Dar în clipele acelea, erau morţi, nu răspundeau.



Iona pogorât în barcă, s-a culcat şi-a dormit dus,

Dar cârmaciul îl trezeşte şi să se roage l-a pus.

Cheamă-ţi şi tu Dumnezeul, poate că ne va păzi,

Îşi va întinde a Sa mână şi vom scăpa n-om pieri.



Au zis unul către altul: "Veniţi să tragem la sorţ,

Să vedem cine-i de vină, că de nu, toţi vom fi morţi."

Sorţul a căzut pe Iona, el era cel vinovat,

Şi s-au înţeles cu toţii, în mare l-au aruncat.



Domnul a trimis un peşte, pe Iona l-a înghiţit,

Trei zile şi nopţi de-a rândul, Iona a stat neclintit.

Iona a chemat pe Domnul; Dumnezeu l-a ascultat,

Peştele veni îndată şi pe mal l-a aruncat.



Apoi Domnul îi vorbise, la Ninive l-a trimis;

Iona împlini Cuvântul, a plecat cum Domnu-a zis.

A început să strige tare, că Domnu-i va nimici,

Încă patruzeci de zile şi Ninive va pieri.



Toţi aceia din cetate s-au întors şi pocăit,

Şi prin post şi rugăciune, au scăpat şi n-au pierit.

Iona rău se mâniase căci Domnul s-a îndurat,

Şi în marea-I bunătate, Ninive, El a salvat.



Să luăm bine aminte, să ne întoarcem acum,

De pe calea păcătoasă, să venim pe drumul bun.

Şi în post şi rugăciune, pe Domnul să Îl rugăm,

Să ierte a noastră stare, să ne-ajute să-L urmăm.

Amin