Poezie Martirii (1)

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 53
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/1779-martirii-1]Martirii (1)[/url]

"Până când, Stăpâne Doamne vei întârzia

Al martirilor sfânt sânge a-l răzbuna?"

Mărturia ce-au păstrat-o ai Tăi dragi copii

Ce-a lor viaţă n-au iubit-o până-n veşnicii.



Ei au biruit păcatul prin al Mielului Sfânt Sânge,

Ei, de care lumea vrednică nicicând n-a fost

Rătăcit-au prin pustiuri, catacombe reci şi peşteri

Alungaţi fiind de semeni în arşiţă grea şi post.



Ochii lor, nu înspre-o viaţă efemeră-s aţintiţi aicea

Ci-nspre răsplătiri eterne şi-o viaţă cu folos

Spre Acel ce-i întăreşte şi îi face mai puternici

Pentru-o 'mpărăţie Nouă guvernată de Hristos.



În Necazul Mare, Fiara fost-a biruită-n Sânge

De o Turmă păstorită de un Miel înjunghiat

Ce-i va duce la izvoare reci şi limpezi ca cristalul

Şi-a lor lacrimi le va şterge al lor veşnic Împărat.



Sub altar aşteaptă încă sufletele nepătate

Ca să vină judecata grea a-ntregului pământ

Unde-au suferit ocară, plâns, bătăi şi martirajul

Însă n-au trădat Cuvântul Celui ce e Pururi Sfânt.



Haina albă-i pregătită şi odihna îi aşteaptă

Până fraţii lor de slujbă isprăvi-vor greul număr

Până Mielul Vieţii, Haina Lui de răzbunare

O va îmbrăca, şi Slava va fi pusă pe-al Lui umăr.



Pe marea de sticlă eroii cânta-vor cântarea

Cântarea lui Moise şi-a Mielului Sfânt

Spre Slava Acelui ce-i Veşnic şi Mare,

Ce-i Domn sus în ceruri şi jos pe pământ.



Cetatea cea sfântă gătită aşteaptă

În aur-mbrăcată pe-al ei Mire Scump

Şi-n Cortul cel Veşnic vor sta-nvingătorii

La masă cu Mielul, cu Mielul cel Blând.



Amin
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Martirii (1) | Salvatorul.ro
meniu prim
Isuse drag, în cerul sfânt vom sta mână de mână, dar pân-atunci rămân smerit și-Ți stau la îndemână!