Poezie Nu ceda!

O frunză purtată pe un val de şoapte

Ce-ascunde doar pierzare în al ei cuvânt,

Cu gânduri amare de moarte

Vrea să te prindă în al ei avânt.



În aer Belzebut se-nvârteşte

Făcând şiruri de suflete contagiate,

În urma lui păcatul pocneşte,

Se sting capete sfărâmate.



Numai prin buzduganul rugăciunii

Poţi să spargi orice ispită,

Supus de-a pururi biruirii

Prin credinţa veche moştenită.



Simţindu-I sângele fierbinte

Ce a curs pe crucea înălţată,

Suferinţa Lui ne-aduce aminte

De toată patima 'ndurată.



De te aşezi pe terenul credinţei

Nici o dărâmătură nu te va trânti,

Când te înfingi în treapta speranţei

Ai validată convingerea că vei izbuti.



El nu te lasă în văi afunde

Dragostea Sa din ceruri te călăuzeşte,

Te ridică aprig de oriunde

Când mocirla de păcate te mânjeşte.



Îţi promite c-ai să ajungi pe culme

Şi vei ridica ale salvării steaguri,

Te vei alătura altor nume,

Vei păşi în a sfinţilor şiraguri.