Poezie Sclipiri cereşti

SCLIPIRI CEREŞTI



Dionisie Giuchici

vol. 1 - "Domnul, nu eu!"



O stea de cealaltă stea

Se deosebeşte-n strălucire,

Căci DUMNEZEU aşa a vrut

Să pună-n stele deosebire.



O stea de cealaltă stea

Se deosebeşte în distanţă,

Căci universul colosal

E plin de taină şi prestanţă.



O stea de cealaltă stea

Se deosebeşte-n dimensiuni,

Căci DUMNEZEU aşa a vrut

Să facă-n univers minuni.



Nu-i amalgam, nu-i haos pierdut

Strălucitorul labirint,

Căci Dumnezeu le-a-ntipărit

Şi legi şi străluciri de-argint.



Ridică-ţi numai ochii-n sus,

Să vezi cum toate merg în şir,

Ce oaste mare, ce mulţimi

Străbat albastrul de safir!



Din infinit la noi, o stea

Când o privim, ne pare mică,

Deşi-i un astru, un gigant,

Noi o vedem o stea pitică.



Nu te-ai mirat în sus privind

Ce taină, ce colos ascuns?

Păduri de-argint, păduri de stele

În care omul n-a pătruns.



Să fie oare-a nimănui

Atât de multe străluciri?

Să n-aibă Comandant Suprem

Aceste veşnice oştiri?



Nu pot să cred că numai noi

Suntem inteligenţi şi unici,

De crezi aşa eşti ca un nor

Ce-ntregul univers l-întuneci.



Priveşte colo-n depărtări

Şi spune dacă poţi, sau ştii,

Ca să deznozi, ca să dezlegi,

A Orionului frânghii...



Din ordinul a cui? şi cine

Arată dimineaţa zorii?

Când stelele se duc să doarmă

Şi vin pe câmpuri lucrătorii.



Când îţi ridici în sus privirea

Spre steaua care nu se stinge,

Simţeşti că omul tău lăuntric

Suspină după cer şi plânge.



Căci dintre zeci şi mii de stele

Ce le zărim din văi prin ceaţă,

O stea e mai presus de toate:

Luceafărul de dimineaţă.



E Steaua ce-o cântau haldeii

Şi egiptenii-n vechiul mit,

E Steaua care prin fecioară

În lumea noastră a venit.



E Steaua ce-o vesteau profeţii,

Din văi mulţimea de păstori,

E Steaua Dimineţii sfinte,

HRISTOS, Luceafărul din zori.



Căci Cerul are-un Rege veşnic,

Un DUMNEZEU Stăpân şi frate,

Nu e hazard, nu e-întâmplare,

Minunile au fost create.



Căci universul nu-i o pânză

Ce s-ar întinde-n infinit,

Cuvântul BIBLIA ne spune

Că cerul este împărţit.



Sunt trei ţinuturi siderale,

Trei ceruri până-n veşnicii,

Cu nori de stele şi pleiade,

Cu străluciri de galaxii.



Sunt ape dedesubt de ape,

Sunt lumi ce se despart în vid,

Căci între cele două ceruri

E-o graniţă, un veşnic zid.



E-un gol ce nu se poate trece

De-aici, în cerul celălalt,

De-ar încerca oricât, demonii

Nu pot să treacă zidu-nalt.



Nu pot, că cerul libertăţii

E sfânt, e luminat, e feeric,

Iar universul nostru cronic,

Al nostru cer e întuneric.



De-acolo duhuri răzvrătite

Au fost trimise în ocară,

Căci cerul nostru sau văzduhul,

E întunericul de-afară.



Iar apele ce-s de deasupra,

Sunt lumi, oceanele mulţimii,

Sunt arcuri de triumf şi slavă

Din veşnicia înălţimii.



E-al doilea cer, pe care noi

Doar noaptea îl zărim în vis,

Cu frumuseţi ce-n cosmos nu-s,

Cu străluciri de nedescris.



Pornind din sfera noastră mică,

Din cerul nostru material,

Suim prin mii de ani lumină

Spre cerul sfânt, spiritual.



De-acolo a căzut o stea

Ca fulgerul, jos în văzduh,

Căci DUMNEZEU l-a pedepsit

Pe Lucifer, pe-naltul duh.



Acolo-i sânul lui Avraam,

E loc de taină şi mister,

Iar dincolo, mai sus, mai veşnic,

E raiul, e al treilea cer.



E locul unde CEL PREA ÎNALT

Îşi are slava, reşedinţa,

Căci mai presus de toţi, de toate,

Îşi are Domnul locuinţa.



"O, Doamne! -Solomon a zis-

În rugăciunea lui smerit-

Tu eşti aşa de sfânt, de mare,

Eşti DUMNEZEU nemărginit!



Ce fel de casă să-ţi zidim,

Şi cort în care Tu să stai?

Când Tu ai ceruri de mărgean

Şi îngeri care-ţi cântă-n rai?



Când Tu ai heruvirni şi stele,

Şi sori, şi tunete, şi vânt,

Mai poţi privi mă-ntreb noroiul,

Şi chipul nostru de pământ?



Când nori de galaxii Te laudă,

Şi-ţi cântă de la început,

Mai poţi primi şi-a noastre imnuri

Ce le-nălţăm în piept de lut?



Suntem aşa departe,

Doamne, Suntem aşa de mici, de jos!

De-acele străluciri eterne,

De cerul cel mai glorios.



Ce fel de gând, ce vis, ce minte?

Putea-va până-n vârf străbate....

Când noi ne pierdem printre stele

Atraşi de patimi şi păcate.



David prin Duhul Sfânt priveşte

Suişul care-i plin de riscuri,

De-aceea strigă: "Fără Tine

Nu pot s-ajung pe-acele piscuri!"



Dar cu ISUS oricine poate

S-ajungă până-n vârf de munte,

Căci peste golul ce desparte,

HRTSTOS s-a aşezat ca punte.



HRISTOS e calea către stele,

Ce dincolo de moarte duce,

Ca să ajungem noi la ceruri,

El a răbdat murind pe cruce.



HRISTOS e meşterul zidirii,

El este Alfa, Începutul,

El e Omega care vine

Să rezidească tot trecutul.



Să facă alte ceruri, pline,

Căci cerul nostru va pieri,

De mii de ani vorbesc profeţii,

De-acea înfricoşată zi.



Când cu suflarea gurii Sale

HRISTOS, Mântuitorul meu,

Cu tunet va aprinde focul

În care va pieri cel rău.



Iar dacă vrei un microcosmos

Pe lângă tainele Scripturii,

Priveşte universul veşnic

Ascuns şi-n arborul pădurii.



Aceeaşi trinitate sfântă,

Şi cod, şi număr împletit,

E rădăcina şi tulpina,

Şi Paradisul înflorit.



Căci fiecare rămurică

Cu flori, cu frunze, cu rodiri,

E-o galaxie minunată

Cu frumuseţi şi străluciri.



Iar toate ramurile pline

E universul înstelat,

E măreţia siderală

Într-un copac încoronat.



Priveşte iarba înflorită

Ca să pricepi acele spaţii.

Căci florile sunt oglindirea

Acelor multe constelaţii.



Priveşte Căile Lacteii

Cum se întinde ca o vie.

Căci fiecare boabă-n parte

E-o stea de sus din veşnicie.



Priveşte Carul Mic şi Mare

Şi Cloşca cu-ai ei pui de aur,

Ai auzit desigur, poate,

De Constelaţia Centaur.



Iar dacă ţi se pare simplu

Tot ce-ţi oferă-n ramuri pomul,

Priveşte universul veşnic,

Priveşte microscopic, omul.



Căci DUMNEZEU şi-a pus amprenta

Şi-acelaşi număr trinital,

Avem şi trup, şi duh, şi suflet,

Suntem ca cerul sideral.



Suntem ca cele trei persoane,

Suntem ca cele trei palate,

Ca DUMNEZEU, ca universul,

Suntem aceeaşi unitate.



Vor fi trei feluri de cununi

În ziua mare a răsplătirii,

Ca stelele, ca ceru-albastru,

Ca soarele neprihănirii.



O stea de cealaltă stea

Se deosebeşte-n grad şi-n voltă,

Când va veni HRISTOS cu slavă

Ce fel de stea vei fi pe boltă?



Ai auzit că sunt comete

Şi stele care pribegesc,

Din galaxii îndepărtate

Pe căi pierdute rătăcesc.



C-a treia parte dintre stele

Balaurul cel rău le-a-nvins,

Mai eşti în mântuire oare?

Sau te-ai lăsat demult, te-ai stins.



În univers sunt găuri negre

Şi stele care-au adormit,

Dar şi luceferi plini de slavă

Ce strălucesc necontenit.



Dar fiindcă universu-i veşnic,

Şi se întinde-n infinit,

Veniţi pe ţărmul unei ape

Ca să privim un alt zenit.



Ca să privim pleiade, roiuri,

Şi constelaţii în ocean,

Arhangheli uriaşi, sau cete

Cu strălucire de mărgean.



Dar printre zeci de mii de nuferi

Pe-adâncul tare ca betonul,

Se plimbă liniştit şi rece,

Şi peştele numit "dragonul"



Şi caracatiţe şi raci,

Şi umbre care te-nspăimântă,

Dar şi căluţul umilinţei,

Şi stele ca în slava sfântă.



Şi-aici aceeaşi măreţie

Şi frumuseţi ca-n Paradis,

Că sunt făpturi de suprafaţă

Şi-n adâncime şi-n abis.



Căci fiecare corp în spaţiu

E construit ca din minuni,

Oricum i-ai calcula măsura,

El are tot trei dimensiuni.



Şi-acum, ce-aţi înţeles din toate,

Din tot ce cântul meu insistă?

O, dragii mei, aş vrea un lucru

Să ştiţi, că DUMNEZEU există!



ISUS şi DUHUL SFÂNT şi TATĂL,

E unitatea de măsură,

De-aceea întâlnim în toate,

Acelaşi număr în natură.



Căci DUMNEZEU se iscăleşte

Pe-al cerurilor pergament,

Căci El domneşte pretutindeni

Atotputemic şi prezent!



De-aceea ne-nchinăm fierbinte

Şi-I binecuvântăm tăria,

Căci de la El avem viaţa

Şi-n fericire veşnicia.



AMIN