Poezie Acrostih (2)

Felie de gând, într-o curbură Koch,

Încrustată de baioneta cuvântului,

Univers mângâiat de-un dram de noroc,

Luceafăr căzut pe spinarea pământului...

Unesc seminţele sufletului în această felie

În crevasul viitorului reazem să-ţi fie.



M-am coborât în sipetul rugăciunii

Eclipsă de mine să-ţi înmân ca făclie

Urcând, apoi, spre mormânt, unde-aşteaptă străbunii.



Palate cum au bogaţii, nu pot să-ţi dau!

Haina ta e stăpânirea de sine

Ia acest munte la care învingătorii tânjeau

Luptând cu ei înşişi, perpetuu, spre-un ideal de mai bine.

Incandescente patimi să le arzi în răbdare

Pentru că, fiule, te doresc cât Viaţa de mare.