Poezie NUTRIND LA INVIERE

NUTRIND, LA ÎNVIERE



Suflă vânt de primăvară, se-ncălzeşte-n emisferă;

Peste tot sunt numai muguri, prevestind o nouă Eră!

Multe-apar din nou la viaţă, ca şi solii primăverii.

Lunca toată înverzeşte,de momentul, învierii.



Taine multe-mi stau în faţă ce nutresc prin mii de gânduri,

Să-mă-ndreapte spre-o Înviere ce nu pot, aşterne-n, rânduri.

Un trimf lovind în moarte ce-a schimbat a lumii sensuri,

Este mult-nălţat în lauri prin poeme şi prin versuri.



O aşa-nviere-n taină ca acea după Sabat,

Despre care miliarde s-au gândit, s-au întrebat:

"Cine-a fost ? Sau cine-I Omul care-n zori de dimineaţă,

A ieşit călcând pe moarte triumfând eterna viaţă"?



Cine-I Omul despre care milioane de romane

Au fost scrise, pe pământ, chiar din tabere duşmane?

Au luptat din răsputeri ca mesajul Lui să-l strice

Să nu poată niciodată, cel căzut să se ridice.



Cine este Omul care ne-a dat Legi atât de sfinte,

Şi-ar dori să nu-L mai vindem pentr-o ciorbă rea de linte?

El doreşte-ai Lui să fim plini de râvnă tari, fierbinţi,

Nu să-L vindem ca şi Iuda pentru-o mână de arginţi.



El mai e Acela care stă pe-afară şi ne cheamă,

Dar suntem aşa-mpietriţi că, nici nu-L băgăm în seamă!

El ne vrea pe stăzi de aur poleit cu nestemate,

Să ajungem, dar ne cere tot ce-i rău să dăm deoparte.



El e Cel, ce din vecie, este tare şi puternic,

Fiind Domnul ce doreşte să ne escape de-ntuneric.

El a fost atât de bun coborând din Univers

Care la păcatul nostru, a privit, şi-apoi l-a şters.



Noi la El privim întruna cum în Betleem se naşte,

Ca apoi pe boldul morţii să-l înving-atunci de Paşte.

El a fost ţintit pe cruce de-o grupare rea, nomadă,

Iar procesul Său, nedrept, a fost doar...o mascaradă.



S-au grăbit cu judecata cea nedreaptă şi barbară,

Răspândind minciuni şi falsuri să-L trimtă-atunci să moară.

Încercau, să dovedească, că e rău, uzurpator,

Doar prin faptul că ţinea să le fie Salvator.



N-au avut nicicum vreo frică să-L condamne chiar degeaba,

Preferând să lase liber, un tâlhar precum, Baraba!

Au strigat ca vina lor să-se-ndrepte spre copii,

Şi de-atunci...tot cade-ntruna... chiar şi-acum, în două mii.





Graba lor a fost desigur un ecou spre veşnicie,

Ca prin El ieşit la viaţă s-avem marea bucurie,

Că-mpreună cu Isus vom zbura spre ani-lumină

Când din cer va fi să iasă şi la noi din nou să vină.

Amin.