Poezie Nemurirea

NEMURIREA



Stateam alaturi si-ncet vorbeam

Si-mi povesteai de vesnicie.

Vorbeai ciudat,dar te-ascultam,

Caci nu stiam cum o sa fie.



Abia cand eu am fost chemat

Pe alte drumuri decat tine

Ce nu mi-ai spus eu am aflat,

Stiai si tu,putin stiai straine.



Sarman vizitator cu-acelasi vis

Ai mai gasit ce-ntr-una cautai?

Acea himera care mi-ai descris,

"Mireasa timpului" o dezmierdai.



Ani la rand ai asteptat-o-nestire,

Batran si trist,tacut si-ngandurat,

Dar n-a venit frumoasa nemurire,

De ce de nimeni despre ea n-ai intrebat?



O viata-ntreag-ai cautat-o,

Voiai amice pe acest pamant

Sa o gasesti,dar n-ai aflat-o

Si n-ai avut nimic in tine sfant.



Acuma vii din nou in drumul meu

Ca sa ma vezi tot bland si linistit

Si in sfarsit sa-ti spun de Dumnezeu,

Caci nemururea-n alta parte n-ai gasit.



Sa-ti spun cum mama intre paie

Il ingrijea pe sfantu-i fiu,

Cum boturi lungi de animale

Il incalzeau pe cel ce inca-i viu.



Sa-ti spun ca potolea furtuni

Si ca vorbea ades cu marea,

Ca stapanea valuri,genuni,

Pustiul,muntii,nori,cararea.



Ai vrea sa afli chiar mai mult,

Cum El n-a-nvatat carte,

Dar oare cum tot a stiut

Si tot ce-i drept s-arate?



Isus e fiul venit din vesnicii

Pentru cei truditi ca tine,

Pentru ca si tu sa-l stii,

De dureri si boli s-aline.



Cand spre-negrita nesimtire

Patrunde ochi-i linistiti,

Cand din adanca adormire

Si mortii se sculau cuminti,



Puteai in ochii lui vreodata

Ca sa te uiti netemator,

Cutremurat erai deodata

De-un lung si nesfarsit fior.



Cand spre-a orbirii neputinta,

Cu-o mana chinul alina,

Cand prin a sa mare credinta

Si painile le inmultea...



Ne-a aratat ca tot se poate

Si chiar pe val in mers usor,

Caci in credinta poti strabate

Imensitatile in zbor.