Poezie Corbii Cheritului

Purtând mantaua ca o consacrare,

Ilie a plecat din Galaad

Chemat de Tine, Doamne, în lucrare

Să năruie Baalii la altare

Sub ploi care la rugăciune cad.



Tot drumul lui era trasat de Tine

Şi el, prorocul, asculta smerit,

Pe căi adesea vitrege, străine,

Dar nu s-a îndoit, ştiind că-i bine

Când Tu l-ai îndrumat: Mergi la Cherit!



Un loc pustiu, doar un pârâu în vale

Cu susur cristalin, un firicel,

Dar el ştia, în gândurile sale,

Că supunându-se voinţei Tale,

Tu, Doamne, Te vei îngriji de el.



N-a fost deloc dezamăgit prorocul

Şi, cunoscându-Te, n-a fost uimit

Văzând cum corbii-nconjurau tot locul;

Ei, ascultându-Te, duceau cu ciocul

Pâine şi carne-n vale la Cherit.



De-atâtea ori vedem şi noi, Stăpâne,

Aripi de corb la geam, cu fâlfâiri,

Ce cu miros îmbietor de pâine

Ne-alungă temerile pentru „mâine”

Şi fac din „azi” o zi de mulţumiri.



Îţi mulţumim, Părinte, pentru toate,

Dar n-am vrea la durere să fim orbi,

Ci, îmbrăcaţi în strai de bunătate,

Să ducem din sfinţitele-Ţi bucate

Şi noi la alţii, tot în zbor de corbi.



Ajută-ne la asta, Sfinte Tată,

Când sunt în jur Cherituri care dor

Şi când nevoia-i generalizată,

Să fim mai generoşi ca niciodată

Iar Tu să ne înaripezi de zbor.



Amin

Vulcan, 4 iulie 2012