Poezie Pentru că ştiu
Vizualizări: 49
Scrisa: BBCode: [url=/poezie/id/17880-pentru-c-tiu]Pentru că ştiu[/url]
Pentru că ştiu
Când cred că totu-i pierdut,
Si lumea-i cu spatele-ntros,
Privirea înc-o dată arunc,
Si-o uşă deschisă găsesc!
Si răni adânci sângerânde,
Ce sufletu-mi încă ascunde,
Chiar de la rugii de roze făcute,
Rămân răni de suflet durute!
Si dacă iubirea încă mă doare,
Palmele încă-i simt şi dogoare!
Izbeşte iubirea, în valuri,
Cum apele sapă în maluri!
Dar pentru că ştiu că un zâmbet,
O faptă şi-o vorbă de-alint,
Inseamnă pentru cineva mult,
Şi am pentru cine viaţa a-mi da!
Şi seara înainte de somn,
Am pentru cine ruga-nălţa,
Şi-n visele nopţii pe cine chema,
Spărgând îndoiala din inima mea!
Şi pentru că ştiu şi primi
Lumina şi cerul ca haină,
Îmi fac adăpost sub aripa-i
Si-mi cânt bucuria-n cuvinte!
Pentru toate acestea redate,
Si încă multe alte ce ştiu,
Încercări ale vieţii trecute,
Toate mă fac ca să merg înainte,
Pentru că ştiu că te iubesc, Dumnezeu!
29.11.2007
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primLăudaţi pe Domnul! Cântaţi Domnului o cântare nouă, cântaţi laudele Lui în adunarea credincioşilor Lui!