Poezie Binefacere

Binefacere



Dac-aş călători pe-o cale

Şi-aş întâlni, un cerşetor,

Ce ar cere cu glas moale

Să-i dau ceva...ca ajutor,



Să-mi pleci inima la Tine,

Isuse, scumpul meu iubit,

Cel ce-ai făcut atâta bine

La noi aici, când ai trăit!



Poate că el e-un cerşetor

Ce zilnic mâna îşi întinde,

Prin glasu-i umil, rugător

Şi milă de la toţi pretinde.



Poate că are, o suferinţă,

Un beteşug în trupul său,

Şi-l ţine prins în neputinţă

Şi-n stăpânirea, celui rău.



Să-mi laşi inima spre dare

De am ceva prin buzunar,

Şi să nu-l iau la cercetare

Dacă merită... al meu dar!



Şi să nu-i fiu eu judecător

În starea-i cea nenorocită,

Ci să-i dau grabnic ajutor

Să-i bucur inima zdrobită!



Prin fapta ce inspiră milă

Să simtă-o dulce bucurie,

Să-şi uite de necaz şi silă,

De soarta-i tristă şi pustie.



Să-şi uite jalnica poveste

A suferinţei când l-apasă,

Că victimă-a durerii este,

Şi strada-i e casă şi masă.



El din zori şi până-n seară

Cu mâinile-ntinse tot cere,

Arătând, greaua-i povară

Din ne-nţeleasa lui durere.



Ajuta-mă, ca să-i pot face

Cu darul meu o consolare,

Să-şi ducă-n linişte şi pace

Povara cruntă, apăsătoare.



Flavius Laurian Duverna

27 noiembrie 2007