Poezie Betesda

Betesda



Odată, când mergea Isus

Pe lâng-acea scăldătoare,

Ce se-afla, puţin mai sus

De Templul de închinare...



Betesda, cum era numită

Un loc al milei şi îndurării,

O inimă,-a văzut mâhnită

Aşteptând ziua vindecării.



De cel bolnav, S-apropiat

Isus cu glasu-I mângâios,

Unde zăcea, şi l-a întrebat:

-Vrei să te faci tu sănătos?



-Nu are cine, când aş vrea

Să mă bage-n scăldătoare,

Se-aruncă alţii-n faţa mea

Când apa este-n tulburare.



-Scoală-te, ridică-ţi patul,

Şi-acum umblă pe picioare,

Căci binecuvântări Sabatul

Ţi-a dăruit prin vindecare!



Şi în picioare, drept în sus,

El s-a sculat din al său pat,

Fără-a cunoaşte, că-i Isus

Cel ce pe loc, l-a vindecat.



-Nu-ţi e permis ca în Sabat

Tu să-ţi ridici, patul de jos!

Ziceau Iudeii, şi-a-ntrebat:

-Prin cine, eşti tu sănătos?



Dar el deloc nu se gândea

L-Acel străin necunoscut,

Care-i zisese: Poţi umbla!

Căci, El se făcuse nevăzut.



În Templu, cand l-a întâlnit

Isus I-a zis: Ai grijă acum!

Eşti sănătos, şi eşti fericit,

Şi iată poţi umbla pe drum,



Să fii prudent, să te păzeşti,

Căci harul inima ţi-o umple!

Vezi, să nu mai păcătuieşti,

Mai rău să nu ţi se-ntâmple!



Flavius Laurian Duverna

27 noiembrie 2007