Poezie Scara cerului

Pasind incet, dar sigur,

Pe drumul prafuit,

Se simte-atat de singur

Si-atat de istovit!



Iacov, ca un fugar de rand,

Plangand, abia paseste.

Simte-o durere-n gand

Si-n suflet o tristete.



Se aseaza pe iarba

Caci se simte pierdut.

Se vede parca-n groapa,

Atat de-adanc cazut.



Priveste cerul de azur;

Parca-i asa departe!

Si panza norilor de aur

De cer parca-l desparte.



"Sunt vinovat fata de El

Si fata de-al meu frate!"

Adoarme cu fata catre cer,

Cu gandul lui zburand departe.



Un pacatos pe iarba,

Cu-o piatra capatai,

C-o viata atat de slaba,

Furand dreptul nascutului intai.



Sub cerul infinit

Este atat de mic,

Cu sufeltul lovit,

De ganduri ravasit!



Dar...iata ca deodata,

Tacerea cerului dispare,

Cand ,se deschide-o poarta

Si catre el carare.



O scara de la Tatal

Ajunge pan' la el,

Iar ingerii coboara

Si urca iar la cer.



Priveste cu uimire

Spre tronul Celui Sfant,

Ce sade-n nemurire,

El, vesnicul Cuvant,



El e ca o lumina

Si cu luciri de stea.

Ii sterge orice vina

Si pace-i da in dar.



Dar oare-i cu putinta

Ca Cel ce-I vesnic sfant,

Sa priveasca-n umilinta

Spre cel de pe pamant?



Da!Iata ca se poate,

Caci Domnul il iubeste.

Din vina El il scoate

Si-n drum il insoteste.



***

Noi cand stam in umilinta

In fata Celui Sfant,

Primim cu siguranta

Iertarea doar crezand.



Ramane doar acum

Sa ne luptam cu zel,

Sa fim de azi mai buni

Si sa-L iubim pe El.



Sa ne-amintim de fapte

Ce cinste nu ne fac,

Sa ne lasam de toate,

Sa-L asteptam in prag.



Ca sa primim iertare

Si sa scapam de vina,

Sa mergem pe-o carare

Cu Domnul, in lumina.



Si vom privi c-uimire

O cale de lumina

Ce-i duce in marire

Pe cei ce-s fara vina.



Noi vom pasi pe scara,

Vom sta la tronul sfant

Si-L vom privi in slava

Pe Cel ce-I vesnic sfant!