Poezie EVLAVIA

EVLAVIA



1 Timotei 4:8 „Căci deprinderea trupească

este de puţin folos, pe când evlavia este

folositoare în orice privinţă, întrucât ea

are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare."



Evlavia

şi-a înfipt bine smerenia

în ţărâna desţelenită,

în care sămânţa sădită,

încolţeşte

şi rodeşte

o inimă neprihănită,

pentru cer pregătită.



Doamne dă-mi lumină,

să nu prindă rădăcină

eul meu.

Domnul meu,

dirijează-mi gândurile

şi zdrobeşte-mi fumurile,

să nu mă văd cocoţată,

sus pe-o cracă mai înaltă,

să nu mă-nşel c-aş fi smerită,

dacă mai trec de vre-o ispită,

să n-ajung plină de mine

şi să uit Doamne de Tine.

Fii stăpânul inimii mele,

poartă-mi paşii către stele,

Eu fără Tine, Domnul meu

n-aş învinge al meu eu.

Goală aş fi fără de Tine,

de n-ai fi pus Tu în mine,

umilinţă

şi credinţă,

de nu mi-ai fi arătat,

cât de plină-s de păcat.



Te slăvesc că-n îndurare,

mi-ai dat iertare.

M-ai învăţat ce-i pocăinţa

şi mi-ai mărit credinţa.

Mi-ai arătat cât sunt de mică,

ai pus în mine frică

şi mi-ai dat lumină,

să mă plec umilă

sub crucea, unde

a curs al Tău sânge,

să mă curăţească

şi să mă sfiinţească



Ai pus evlavie în mine,

să te slăvesc numai pe Tine.

Şi rădăcina ei, smerenia

să-mi hrănească curăţenia.

Viguros şi drept să crească

în mine, o fire cerească.



Ajută-mă să învăţ toate

învăţăturile de Tine date,

în adevăr şi în dreptate.

Să nu le-nvăţ pe jumătate

şi s-ajung să fiu duşmană

adevărului şi stană.

Să n-ajung o rătăcită,

de adevăr dezlipită,

măreşte-n mine credinţa,

veghează-mi pocăinţa.

Dragostea să crească

în mine, iubire cerească,

ca să rodească-n mine,

faptele bune.

Bunătatea să încolţească

mila cerească.

Blândeţea să toarne îngăduinţă,

rod bogat în pocăinţă.

Smerenia, evlavia să mă hrănească,

seva să-şi-o ia din stânca cerească.

Amin