Poezie Ne înțelegem rostul

NE ÎNŢELEGEM ROSTUL



N-am fost salvaţi să lâncezim

La foc ingrat să ne-ncălzim

N-am fost chemaţi la cheltuială

Născută din orgoliu, fală

Şi n-am venit dintr-o genune

Să ne-ndoim de vreo minune.



Nu ne-am născut să dominăm,

De cei mai slabi să profităm

Şi-n lume n-am fost aşezaţi

Să fim, total, interesaţi

În tot ce satisface firea

Fără să ştim ce-i Nemurirea.



N-am fost luaţi din degradare

Ca să lansăm, din nou, sfidare

Ci scopul nostru e înalt:

Să fim pe malul celălalt,

După un trai de pribegie

Să fim cu sfinţii pe vecie.



Trăim călăuziţi de-un plan:

Să-l biruim pe cel viclean

Să-ndepărtăm orice idee

De la bărbat, de la femeie

Prin care am cădea din nou

Într-un întunecat platou.



Cunoaştem bine-ncredinţarea

Ce-animă gândul şi umblarea:

Din clipa când Hristos a pus,

În noi, speranţă făr-apus

Avem o sfântă datorie

Să fim în lume mărturie.



Privim acum nu spre podoabe

Care ne-ar face robi şi roabe

Găsim comori în scarificii

Nu mai dorim himere, vicii

Lumina sfântă, penetrantă

Ucide starea arogantă.



O flacără ce nu se stinge

E-n noi şi nu ne poate-nvinge

Nici valul noilor curente,

Nici unda stărilor urgente

Stăm în credinţa ce ne-animă

Spre ‘nalte zări cu altă climă.



N-am fost creaţi să tremurăm

Curaj pe cale demonstrăm

Mereu cu ungeri ne tratează

Acel ce peste noi veghează

Şi astfel mergem înainte

Spre strălucitele incinte.



George Cornici