Poezie Gând autumnal

Cad din al crengilor caier

Frunze cu chip acuarel.

Suie prin arbori un vaier -

E-al toamnei pierdut menestrel.



În fiece an, în Noiembrie

Aceeaşi harmonică plânge

Plătindu-şi a morţii simbrie

Cu-o rugă, ce tristă se stinge.



Târându-şi povara şi mersul

Anul se-ndoaie şi piere.

Aşa l-a strunjit Universul

Cu zarvă, tumult şi tăcere...



Şi curge spre noi începuturi

Ca dintr-o veche arteră

Faguri de viaţă şi cnuturi

Ţesând. Şi-o mai sprintenă eră.



Şi cele ce sunt şi ce-au fost

De-o vrere divină ascultă.

Nimic nu-i pierdut fără rost.



Şi totuşi o mână ocultă



Metalic şi-arată prezenţa

Din vrajă topindu-se-n chin

Marcându-şi avid influenţa

În omul crescut manechin.



E mâna cumplitului zen

Storcând omenirea de vlagă

Din anul întâi, din Eden,

Tiptil urgisindu-se-n plagă...



Şi-mi strigă prin oase şi gând

Al toamnei pierdut menestrel

Nimicniciei să nu mă vând

Doar clipei sculptată în El.