Poezie Iertare (10)

Iertare



De-aş putea aş cere iertare,

Din suflet cuvintelor care,

Puse de mine în rime stângace,

Au început cu lacrimi a plânge.

Trăgând fără milă de ele,

Ca şi de firave şiraguri de perle.

Mângâiate cu mâna grăbită, atinse,

Ajuns-au împrăştiate, desprinse.

La fel, cuvintele s-au răzbunat,

Şirag în loc să fac am deşirat

Si versul a-nceput a lăcrima,

Căci am uitat cuvintele îmbrăca.

In epitet de borangic şi in,

Sa le pun panglici, curcubeu,

Mii de culori din gândul meu!

Iar poezia ce am vrut a fi îndemn,

A devenit prea goală, un însemn,

In strofe fără noimă deşirate,

Precum şi perlele împrăştiate.

Să recompun şiragul vreau,

Să le aşez cum l-anceput erau

Si perlele cu grijă să le-adun,

Şirag frumos pe foaie să compun.

Si plânsul lor, ce-i plânsul meu,

Să îl alin de prin auzuri zgâriate,

Viaţă să dau cuvintelor înrourate!

Şi plâng cuvânt ce-am scris grăbită,

Ca şi pe-o floare neânflorită!

A mea gândire Doamne stăpâneşte,

Pe mai departe dă-mi îndemn, putere,

Ca din cuvinte să fac doar coliere

Şi prin cuvinte să cer cuvintelor iertare !



02.11.2007