Poezie ALEARGA LA EL !

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 49
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/17996-alearga-la-el]ALEARGA LA EL ![/url]

ALEARGĂ LA EL



Prov. 14.26. „Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El şi copiii lui au un loc de adăpost la El."

(pt. Adi 03.11.2007)



Îţi vede tristeţea şi-ţi vede zbuciumul,

Îl doare alergarea Ta, fără nici un ţel.

Îţi vede tulburarea şi tot chinul.

De ce nu-ţi îndrepţi ochii spre El.



Spre Cel ce are o nădejde pentru Tine,

Spre cel ce Te iubeşte mai presus de orice.

De ce în expectativă stai şi crezi că e bine?

Timpul nu stă în loc, nici nu vezi cum trece.



Aleargă la Domnul, caută Împărăţia Lui,

Iertarea ce ţi-o dă, e un dar minunat.

Caută cu ardoare îndurările Domnului,

Vei vedea, zbuciumul Tău pe El l-a căutat.



Odihna de care ai nevoie, Ţi-o dă Domnul

Şi eliberare de tot ce e rău în viaţa ta.

Întăritură şi mângâiere găseşte omul,

Dacă inima toată Lui i-o va da.



Mă doare inima, copilul meu iubit,

Gândul meu se îndreaptă către tine.

Să-ţi dea Domnul iubire, să fi fericit!

Să simţi cu Domnul cât este de bine!



Nu te teme de om. Ce este omul?

Este un lut modelat de Olarul Divin.

Ferice-i de Tine, de te temi de Domnul

Şi Lui viaţa ta întreagă de I-o-nchini.



Ferice, de umbli în lumina Feţei Sale.

Ferice dacă inima ta Lui i-ai predat,

De faci tot să te supui poruncilor Sale,

Şi zi de zi în rugăciune eşti ancorat.



El veghează asupra ta şi zi şi noapte,

Aleargă la El, dăruieşte-i inima ta.

Din mâna vrăjmaşului te poate scoate,

Din iubire, Mântuirea în dar ţi-o va da.



Aripile Domnului să te ocrotească,

Să-ţi întărească pasul pe cărare!

De loviturile răului să te ferească.

Să-ţi dea bucurii şi zile pline cu soare,



Amin!

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie ALEARGA LA EL ! | Salvatorul.ro
meniu prim
Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine, ca un prinos și ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu!